Rezultatele proiectului

Municipiul Bistrita în parteneriat cu Scoala Gimnazială nr.7 Bistrita implementează în perioada 16.01.2015-30.04.2016 proiectul « Invată împreună cu mine », proiect  realizat cu sprijinul financiar al Programului RO10-Corai, program  finantat de Granturile SEE 2009-2014 si administrat de Fondul Roman de Dezvoltare Socială și activități suplimentare prin Aplicația PLUS,  prin prelungirea  contractului de finanțare până în 30 octombrie 2016.

În cadrul proiectului au fost implementate bune practici de prevenire şi de reducere a părăsirii timpurii a şcolii care au constat în activiţăţi educative de creştere a atractivităţii şcolii şi de creştere a gradului de implicare şcolară a elevilor și părinților prin:
• parteneriatele dintre şcoală, familie, comunitate, parteneriate bazate pe colaborare, implicare, sprijin;
• echipe formate din membri ai comunităţii care intervin în reintegrarea şcolară a copiilor;
• activităţi extraşcolare (excursii, spectacole, vizite la muzee, concursuri tematice, tabere de vacanţă etc.);
• responsabilizarea la nivelul clasei, relaţii deschise şi de sprijin între colegi;
• valorizarea elevilor aflaţi în dificultate prin activităţi educative extracurriculare pentru a le creşte ataşamentul faţă de şcoală;
• informarea şi consilierea părinţilor cu privire la nevoile copiilor; creşterea gradului de conştientizare a beneficiilor aduse de o educaţie corespunzătoare;
• implementarea unor programe educative aleternative de tip „a doua şansă” pentru cei care au abandonat şcoala;
• activităţi de consiliere şcolară;
• consilierea elevilor şi a părinţilor în vederea accesării fondurilor şi alocaţiilor legale (burse, alocaţii, rechizite, bani pentru calculator), în vederea obţinerii actelor de identitate.

Un număr de 222 de copii proveniți din familii dezavantajate din localitățile Viișoara și Sărata (dintre care 149 de copii de etnie romă)  au fost incluși în cadrul programului în vederea maximizării șanselor de incluziune socială optimă a acestora, reducerea abandonului și o mai bună adaptare social.

Astfel în cadrul programului educațional complementar „Școală după școală” au fost înscriși 144 de elevi împărțiți în 8 grupe dintre care 3 de nivel gimnazial și 5 de nivel primar. Acești elevi au efectuat activități educative, de recreere și socializare. Orarul a fost stabilit în funcţie de specificul fiecărei şcoli (spre exemplu spaţiu disponibil), clase (primar/gimnazial), situaţie şcolară a elevilor (materiile la care întâmpină cele mai multe dificultăţi), orele fiind destinate în special pentru spijin în efectuarea temelor și îmbunătățirea performanțelor școlare.

În cadrul programului „Grădinița estivală” au fost înscriși 58 de preșcolari provenind din Grădinița cu Program Normală Viișoara și Grădinița cu Program Normal Sărata.  În activitățile grădiniței au fost implicați preșcolarii care urmează să frecventeze cursurile clasei pregătitoare și care nu au avut o frecvență foarte bună sau care nu au frecventat deloc grădinița. În acest sens, s-a urmărit o mai bună integrare a copiilor în viața școlară prin activități de tip non-formal, cu implicarea părinților.

Prin activitățile întregului proiect s-a observant implicarea elevilor care au participat la programul educațional "Școală după școală" și participarea activă în activități de educație non-formală atractive și innovative. Toate acestea au avut ca și scop stimularea creativității și dezvoltarea abilităților de interrelaționare și comunicare. O inovaţie a proiectului a fost includerea a 78 de părinţi în activitățile școlii, prin participarea la activitațile extrașcolare recreative și prin sprijinirea morală a copiilor lor.. Astfel, părinții împreună cu cadrele didactice au contribui la schimbarea atitudinii elevilor față de educație. Activitățile s-au desfășurat  timp de 30 de ore lunar, graficul de activități fiind realizat în funcție de programul grupelor. Orarul activităților s-a stabilit în funcție de nevoile identificate la momentul respectiv. Deasemenea s-au  realizat instruiri de igienă personală, pe parcursul activităților și s-au  distribuit copiilor pachete conținând produse de igienă personală.